Acasa

Bun venit la LINC!

We link cultures and souls.

Conceptul LINC a început să se contureze încă din 2019, din dorința de a contribui la comunități ce se dezvoltă armonios și de a da mai departe din experiențele interculturale acumulate.

Hello, world! Let’s LINC!

Hello, world! Let’s LINC!

Welcome to WordPress. This is your first post. Edit or delete it,…

Despre LINC

Povestea noastră

Conceptul LINC a început să se contureze încă din 2019, din dorința de a contribui la comunități ce se dezvoltă armonios și de a da mai departe din experiențele interculturale acumulate.  Proiectul, amânat de pandemia generată de virusul Covid, a devenit o inițiativa informală in 2022. In acelasi an am organizat o dupa-amiaza tradițională africană alături de comunitatea angoleză din București.

Din 2024 Asociația Lumea în Conexiune- LINC este înregistrată în România. Pentru noi, oamenii LINC, lumea este fascinantă prin diversitatea și culturile ei, iar cunoașterea “celuilalt”, cel de lângă noi și cel de departe, este o continuă călătorie.

Ce susținem

Vizunea noastra este o societate pașnică în care diversitatea este celebrată. LINC crede într-o societate deschisă către nou, către alte culturi si către cooperare, în care diversitatea este transformată într-o valoare adăugată.

Asociaţia îşi propune, prin urmare, ca misiune să contribuie la o societate incluzivă și prosperă, în care drepturile omului sunt respectate iar diversitatea este celebrată.

Intr-o lume tot mai polarizată, credem că dialogul și cooperarea sunt esentiale si ne alăturam eforturilor de a construi punți de legătură între comunități, precum și de a contribui la dezvoltarea armonioasă a acestora, aducând  oamenii împreună, indiferent de naționalitate, religie, sau culoare a pielii.

In acest sens, promovarea dialogului intercultural, a solidarității și a cooperării la nivel local si global constituie principalele arii de actiune.

Activitatea LINC

Activitatea se derulează sub doua umbrele, sau “pălării”: Hats of Diversity și Hats of Solidarity

Hats of Diversity

Prin Hats of Diversity ne scoatem pălăria în fața diversității și  oferim spațiu de dezbatere pe aceasta temă, precum și  de interactiune și colaborare între cetateni romani cu diverse origini, cetățeni romani si migranti, cetateni de religii diferite. Componenta Hats of Diversity include inițiative de promovare a dialogul intercultural, cunoaștere a altor culturi, promovare și apărare a drepturilor omului, precum și demersuri prin care teme relevante sunt aduse în atenția publicului larg și a publicului țintă prin activități și evenimente, în special culturale și artistice. Desi Hats of Diversity este o pălărie dedicată în principal actiunilor de informare și evenimentelor, dorim  să contribuim la analize, cercetări sau  propuneri relevante pentru tematica abordată.

Hats of Solidarity

Prin Hats of Solidarity vrem să adunăm în pălărie inițiative ce promovează solidaritatea și cooperarea la nivel local și global, tranferul de know-how si abilități între organizații, din România și din strainatate, colaborarea cu organizații, instituții, companii, autorități publice cu scop similar.
De asemenea, sunt în atenția noastră subiecte ce țin de cooperarea internațională pentru dezvoltare.

Echipa LINC

Echipa și prieteni

Membri fondatori

Raluca Teodor

Un explorator de culturi, Raluca a locuit și lucrat pe 3 continente, inclusiv în zone de conflict, și le-a vizitat pe toate cu exceptia Antartctidei. In toate aceste incursiuni i-au fost esentiale curiozitatea, deschiderea și backgroundul secundar în antropologie culturală. Raluca s-a specializat în ultimii ani în dezvoltarea  și gestioarea de programe de dezvoltare si asistență umanitară. De-a lungul timpului a colaborat atât cu entități guvernamentale, cât și cu cele private sau  cu organizații internaționale, însă cea mai mare parte a carierei și-a dedicat-o ONG-urilor.

Petruț Teodor

Petruț este de profesie economist însă, un mare iubitor de istorie, geografie și artă, a cutreierat lumea în lung si-n larg, adaugându-și la Cv și “meseria” de călător. In ultimii 10 ani s-a dedicat pasiunii sale din copilărie- scrisul- și a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, publicând  proză și versuri. Continuă să călătorească frecvent și pregătește o carte despre experiențele sale în România și în jurul lumii.

Ionela Cristina Grigore

Ionela are un masterat în comunicare interculturala și are o mare pasiune pentru citit. Pe lângă implicarea în inițiative culturale, lucrează de peste un deceniu în domeniul educațional, conducând proiecte ce vizează în general copii din medii defavorizate, alaturi de organizații precum World Vision sau Roma Education Fund.

Dorian Ilie

Dorian lucrează de aproape 20 ani în comunicare și marketing iar de câțiva ani are propria sa agenție. De-a lungul timpului a lucrat cu organizații din domenii variate și a făcut parte din jurii de prestigiu precum New York Advertising Festivals sau Romanian PR Award. Un mare iubitor de călătorii și geografie, Dorian este, în același timp, un sustinator al diversității și incluziunii, precum și al drepturilor omului, sănătății mintale și mediului.

Prieteni ai LINC

Credem că lucrurile bune se fac împreună. Cauza LINC este susținută de prieteni ce contribuie la activitățile asociației:

Iulia Vizi

Cu un background in comunicare și jurnalism, Iulia a făcut o pasiune din a da glas proiectelor culturale, sociale și educationale. In trecut a colaborat cu studiourile locale -Tirgu Mureș- ale Radio România și TVR precum și cu diverse organizații de mediu sau educaționale, iar acum este consultant comunicare al Muzeului Judetean Mureș și FDSC

Ioana Dodan

Arhitect la baza, Ioana are un simț estetic aparte și darul de a scoate la iveală cea mai faină versiune a oamenilor. Dupa o experiență de lucru în Asia, a decis să se focuseze mai mult pe acest dar, devenind un altfel de architect – unul de branduri personale. A fondat The Fab Squad, un loc în care fotografiază, binedispune și aduce la lumină identități vizuale autentice pentru clienții săi.

Stelvio Paulo

Angolez la origine, venit inițial la studii în România, Stelvio este un împătimit al gastronomiei, experimentează și promovează culturi prin intermediul acesteia. Este implicat în comunitatea angoleză din România și organizează evenimente, cel mai adesea adunand oameni in jurul mesei.

Iuliana Rada

Iuliana pare să fi fost în mediul ONG dintotdeauna, mai întâi ca cercetaș, apoi implementând sau comunicând proiecte și programe pentru organizații precum FDSC sau Fundația Regală. Interesată de dezvoltarea internațională, a organizat Gala Solidarității  Internaționale în intervalul 2015-2017.

Ioana Nedelcu

Ioana, economist la origine, este o fire curioasă și deschisă, mereu dornică să cunoască și să experimenteze alte culturi. De 10 ani, face asta în principal prin intermediul dansului, practică salsa cubana și kizomba/semba, organizează și promovează evenimente tematice în acest sens.

Vrei sa iei legătura cu noi?

Add Your Heading Text Here